| Modulele containerizate sunt executate de catre Antrepriza noastra de la Targoviste. Sunt destinate în principal organizărilor de şantier din diverse domenii de activitate dar şi ca spaţii ce permit amenajări de birouri, săli de şedinţe, săli de mese şi bucătărie, vestiare, dormitoare, magazine sau magazii, grupuri sanitare, spaţii pentru diferite instalaţii tehnologice etc. Containerele se execută în diverse variante constructive şi la dimensiuni ce permit transportul pe cale ferată sau cu mijloace auto corepunzătoare. Containerul standard de dimensiuni exterioare: lungime 6055 mm, lăţime 2435 mm şi înălţime 2710 mm, (echipat cu o uşă, 2 ferestre şi instalaţia electrică 220 V de luminat interior şi 2 prize) este agrementat tehnic şi este în conformitate cu standarde şi legislaţia în vigoare. La cerere, containerele se execută cu diverse dimensiuni şi dotări interioare (mobilier, instalaţii de încălzire sau condiţionare a aerului, instalaţii sanitare etc) . Containerele sunt staţionare sau mobile (montate pe sanie metalică). Containerele se pot amplasa individual sau în diferite ansamble, pe orizontală sau pe verticală. La containerele etajate se pot executa scări metalice exterioare. Structura de rezistenţă a containerului este din profile laminate şi profile din tablă, îndoite la rece, asamblate prin sudură, protejate prin grunduire şi vopsire. Pereţii exteriori şi tavanul se execută din diverse panouri, uzual fiind cele de tip sandwitch (pereţi din tablă de oţel vopsiţi în câmp electrostatic, între care se injectează poliuretan) cu grosime de 40 mm şi opţional până la 60 mm. Containerele sunt atestate tehnic de catre Comisia Nationala de Atestare a Masinilor si Echipamentelor Tehnologice (CNAMEC).
|